05 Mai 2010

INSTRUIREA ŞI CERCETAREA - PILONI AI SOCIETĂŢII BAZATĂ PE CUNOAŞTERE

Organizatorii simpozionului studenţesc "Instruirea şi cercetarea - Piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere" vă invită să luaţi parte la manifestarea care va avea loc în data de 14 mai 2010 la CRAfT - Centrul Regional de Afaceri Timişoara, în organizarea Facultăţii de Ştiinţe Economice, în colaborare cu Facultatea de Psihologie şi Biroul de Relaţii Internaţionale al Universităţii "Tibiscus" (descarcă invitaţia).

29 Ianuarie 2010

Facultatea de Psihologie a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, în colaborare cu Centrul de Reeducare Buziaş al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor organizează cea de-a XIX-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie”, SICAP MMX - „Tradiţionalism şi modernism”, ce se va desfăşura în Buziaş, judetul Timis, în perioada 23-24 aprilie 2010.

Invitaţi la această manifestare ştiinţifică sunt specialiştii şi studenţii domeniului ştiinţelor socio-umane. Lucrările ce vor fi prezentate în cadrul simpozionului vor avea un caracter aplicativ, reflectând rezultatele unor cercetări sau studii. Cercetătorii şi practicienii domeniului socio-uman care doresc să susţină workshop-uri în cadrul simpozionului sunt rugaţi să trimită organizatorilor titlul şi un rezumat al acestuia.

Manifestarea va fi creditată de către Colegiul Psihologilor din România.

Informaţii suplimentare se pot obţine accesând site-ul simpozionului: www.sicap.eu.

15 Ianuarie 2010

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a comunicat Universităţii "Tibiscus" despre acreditarea programului de studii universitare de master cu titlul Psihoterapii şi psihgologie clinică (citeşte).

01 Octombrie 2009

Programul de master "Psihoterapii şi psihologie clinică", organizat în baza Ordinului nr. 5356 al Ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, publicat în O.Of. nr. 657 din 2 octombrie 2009, se deschide Vineri 23 octombrie 2009, ora 19 la sediul Facultăţii de Psihologie, str. Daliei nr. 1 A, et.III, sala 410.

Se poate înscrie la studiile masterale orice persoană aflată în una din următoarele situaţii:

  1. Licenţiaţi în psihologie care pot dobândi ulterior următoarele specialităţi profesionale: psihologie clinică; consiliere psihologică; psihoterapie (cf. Proceduri de atestare, acreditare şi certificare la Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie a Colegiului Psihologilor din România, specifice pentru fiecare specializare şi treaptă; vezi www.copsi.ro Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie);
  2. Licenţiaţi în medicină (medici psihiatri), asistenţă socială, filozofie, pedagogie (incluzând psihopedagogia) şi teologie care pot dobândi ulterior competenţă în psihoterapie (într-o formă specifică atestată de C.P.R.). Competenţa astfel obţinută asigură toate drepturile cu excepţia consilierii psihologice şi a testării psihologice care depăşeşte cadrul formei specifice de psihoterapie în care a dobândit competenţa (cf. Proceduri de atestare, acreditare şi certificare la Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie a Colegiului Psihologilor din România; vezi www.copsi.ro Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie);
  3. Licenţiaţi în alte domenii decât cele mai sus enunţate, care la data înscrierii sunt studenţi ai unei facultăţi aflate în situaţiile de mai sus şi care se află cel puţin în anul III de studiu, care însă nu vor putea profesa fără studii de specialitate în domeniu (preferabil de Psihologie).

Director de program - Prof.univ.dr. Radu RĂDUCAN

20 Aprilie 2009

Facultatea de Psihologie a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, împreună cu Centrul de Reeducare Buziaş, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, organizează cea de-a XVIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie” 2009, manifestare intitulatã „Teoretic şi aplicativ în cercetarea psihologică”, ce se va desfăşura în staţiunea Buziaş în perioada 24-25 aprilie 2009. Aceastã manifestare ştiinţifică se adresează îndeosebi specialiştilor şi studenţilor cu cercetãri în domeniul ştiinţelor socio-umane, dar şi celor care doresc sã audieze lucrãrile simpozionului.

Detalii referitoare la secţiunile şi programul simpozionului, condiţiile de redactare a lucrărilor, termenele limită, taxa de participare, oportunităţile de cazare şi alte informaţii utile, precum şi formularul de înscriere se regăsesc pe site-ul www.sicap.eu, dedicat special simpozionului.

www.sicap.eu

Contact

  • Adresă:
    Str. Lascăr Catargiu, nr. 6, 300559 Timişoara
  • Tel: 0256202930

Conectaţi-vă cu noi

FacebookFacebook
TwitterTwitter